Andrei Serban 75 – microstagiune la Teatrul Maghiar de Stat Cluj


Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizeaza, in perioada 21–23 iunie, o microstagiune care va cuprinde cele trei spectacole montate de Andrei Serban. Regizorul implineste anul acesta 75 de ani.
Personalitate de exceptie a teatrului romanesc si mondial, Andrei Serban este in acelasi timp si un prieten apropiat al trupei Teatrului Maghiar. Dupa legendara  Trilogie antica montata in anii ‘90 la Teatrul National din Bucuresti, compania a avut fericita ocazie de a lucra la propria trilogie.
In deschiderea microstagiunii joi, 21 iunie, ora 14.00, in foaierul de la etaj, va avea loc o discutie moderata de criticii de teatru Doina Modola si Roxana Croitoru, in prezenta actorilor din distributia celor trei spectacole. Intrarea este libera.
Unchiul Vania de A.P. Cehov, care a avut premiera in 2007, se apropie de cea de-a 150-a reprezentatie cu casa inchisa. Spectacolul este programat vineri, 22 iunie, ora 19.00, in Sala Mare in format studio.
Strigate si soapte de Ingmar Bergman a avut premiera in ianuarie 2010 si are ca punct de plecare filmul omonim al cunoscutului regizor suedez. Spectacolul a fost prezentat in tari precum Serbia, Cehia sau Coreea de Sud si este programat joi, 21 iunie, ora 20.00, in Sala Studio.
Hedda Gabler de H. Ibsen se afla in programul Teatrului Maghiar din anul 2012. Intrebarea pe care spectacolul o pune este: se poate trai fara idealuri? Reprezentatia are loc sambata, 23 iunie, ora 19.00, in Sala Studio.

Comentarii