Spectacol de muzica populara – "Toamna, cand cad brumele"


Tineri interpreti clujeni, dar si din alte zone ale tarii, alaturi de dansatori, vor evolua joi, 27 septembrie 2018, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, intr-un spectacol extraordinar, dedicat muzicii si jocului popular romanesc.
Intitulat „Toamna cand cad brumele”, evenimentul este oferit de Orchestra Profesionista Cununa Transilvana, dirijor prof. Ovidiu Bartes, a Centrului Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, institutie subordonata Consiliului Judetean.
Vor fi prezentate publicului cele mai frumoase cantece din folclorul romanesc, ale interpretilor de ieri si de azi. Este vorba, printre altele, de cantece din repertoriul artistilor Valeria Peter Predescu, Fratii Filip, Petre Sabadeanu, Grigore Lese, Maria Butila, Marinela Zegrean Istici si Aurel Ciceoan, aduse in scena de copii clujeni, care se apropie cu drag de cantecul popular: Diana Abrudan, Renata Boca, Constantin Codrut, Dragos Campean, Alexandru Filip si Larisa Gurzau.
Totodata, vor evolua tineri interpreti clujeni, dar si din alte zone ale tarii, laureati ai concursurilor de folclor, care vor aduce in fata publicului cele mai frumoase cantece din repertoriul unor interpreti renumiti, adevarate slagare precum: „Numa-ncet, dorule-ncet” - Ana Sintejudean, „Cine-o zis la cantec frate”- Mariana Draghicescu, „Asta-i hora mare” - Sofia Vicoveanca, „Frunza-n fag, frunza sub fag” - Dumitru Sopon, „Uhai, bade!” - Maria Tanase, „Mireasa, cununa ta” -Titiana Mihali, „M-am suit in dealu’ Clujului” - Ana Pop Corondan, „Sara buna, bade Ioane” - Dragan Muntean si multe altele. Este vorba despre interpretii: Ramona Ciceoan, Ionut Luput, Maria Mihali, Madalina Mirza, Catalin Nistor, Raul Oltean, Raluca Pascalau si Catalina Rotaru.
In cadrul spectacolului vor prezenta suite de dansuri din Moldova si Transilvania membrii Ansamblului Folcloric Studentesc „Romanasul” al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca. De asemenea, spectatorii vor avea parte de momente comice din satul romanesc, prezentate de cunoscutul umorist salajean Ioan Selesi.
Invitatul special al evenimentului este interpretul de muzica populara Marius Ciprian Pop iar acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra profesionista „Cununa Transilvana”, dirijor profesorul  Ovidiu Bartes.
Spectacolul doreste si readucerea in memoria publicului a repertoriului interpretului clujean Aurel Ciceoan, care a reusit sa se impuna in fata specialistilor si iubitorilor de folclor prin stilul si patosul cu care si-a interpretat cantecele culese din vatra satului, Valea Somesului Mic, zona Orman – Gherla. Astfel, in cadrul evenimentului, va fi prezenta Ramona Ciceoan, fiica interpretului, care duce mai departe repertoriul tatalui ei. De asemenea, tinerii interpreti clujeni vor prezenta doua cantece din repertoriul lui Aurel Ciceoan, unul care da chiar titlul acestui spectacol, Toamna, cand cad brumele.

Comentarii