Spectacole speciale in week-end la Teatrul „Puck”


Micii spectatori clujeni sunt asteptati la finalul acestei saptamani la Teatrul de Papusi „Puck”, cu doua spectacole speciale. Este vorba de feeria ruseasca „A csuka parancsára”/„La porunca stiucii”, dupa T. Tarakovski, sambata, 23 februarie, de la ora 11.00 si „Cenusareasa”, dupa Fratii Grimm, duminica, 24 februarie, de la orele 11.00 si 12.30.
Astfel, sambata, 23 februarie, de la ora 11.00, pe scena institutiei este programat spectacolul „A csuka parancsára”/„La porunca stiucii”, dupa T. Tarakovski, in regia lui Zoltán Balló. Varianta reluata de Varga Ibolya prezinta una dintre cele mai cunoscute povesti populare rusesti intr-o interpretare traditionala, un excelent exemplu pentru piesele de teatru de papusi clasice in care primordial este mesajul, ideea fundamentala a basmului, puritatea naratiei si formarea cat mai precisa a caracterelor. Spectacolul se joaca in limba maghiara.
Cu ajutorul formulelor magice puse la dispozitie de Stiuca, Iemeliuska o imbraca pe mama lui intr-o blana impodobita, le primeste la masa pe animalele din padure, cu ajutorul vrajii transforma iarna ruseasca in primavara, reuseste s-o faca sa rada pe Fiica Tarului cea fara Zambet. El reuseste lucruri incredibile foarte usor, cu zambetul pe buze, jucand la acordeon, glumind in permanenta, fara ca multitudinea de piedici sa-i strice cheful si buna dispozitie.
La porunca stiucii este un spectacol vesel, dinamic, plin de viata, cu o selectie fermecatoare de muzica traditionala ruseasca, recomandat cu drag tuturor varstelor.
Scenografia si papusile sunt realizate de Günter Wallner, iar de restaurarea decorului si a papusilor s-au ocupat Elena Ilas si Florin Marin. In distributie: Dorottya Balogh, Márton Csortán, Szabolcs Domokos, Réka Giriti, László György, Laura Pünkösti, Jenő Urmánczi.
Duminica, 24 februarie, de la orele 11.00 si 12.30 vor avea loc reprezentatii ale spectacolului “Cenusareasa”, dupa Fratii Grimm, in regia lui Aureliu Manea, cu adaptarea scenica semnata de Mona Marian. Spectacolul se joaca in limba romana.
Spectacolul se incadreaza in traditia Teatrului de Papusi „Puck” de a valorifica marile povesti ale literaturii universal, impunandu-se prin tehnica manuirii papusilor, prin decorul si imaginile scenice rafinate si prin alternanta interpretativa marioneta – actor.
Insertiile din Commedia dell’Arte dau o nota comica intregii povesti, iar ilustratia muzicala cuprinde pasaje clasice si preclasice, interpretate live de actorii papusari.
Spectacolul a avut premiera in martie 1995. De-a lungul anilor, a fost invitat la numeroase festivaluri din tara si din tari ca Ungaria, Polonia, Italia, Ucraina si Spania. Scenariul este semnat de Alex Caprariu, scenografia de Virgil Svintiu si Epaminonda Tiotiu si ilustratia muzicala de Corina Sarbu. Distributia este formata din Frunzina Anghel, Calin Muresan si Angelica Pamfilie.

Comentarii