Ford
România, prin latura sa filantropică - Ford Motor Company Fund, anunță
continuarea programului “BeCool – Gândește înainte”, cu o nouă sesiune, de
această dată în Cluj-Napoca.
„BeCool-
Gândește înainte!” este un proiect ce se desfășoară sub umbrela
binecunoscutului program gratuit de conducere preventivă Ford Driving Skills
for Life, pe care Ford l-a demarat în România în anul 2014 cu ajutorul echipei
campioană națională de raliuri- Napoca Rally Academy. Ford Driving
Skills for Life se adresează tinerilor soferi, în special celor cu vârsta
cuprinsă între 18 și 24 de ani, aceasta fiind categoria cea mai expusă la
accidente, ca urmare a lipsei de experiență la volan.
Prin “BeCool-
Gandeste înainte!”, Ford își propune să ajungă la categoria de vârstă
interesată de obținerea permisului de conducere. Astfel, programul este gândit
în mod special pentru educarea şi conştientizarea de către elevii claselor a
XI-a şi a XII-a a riscurilor la care se expun în trafic.
"Considerăm
că educarea viitorilor șoferi încă de pe băncile școlii este extrem de
importanta, impactând modul în care aceștia se vor raporta ulterior la întreaga
experiență de condus. Prin programul „BeCool- Gandeste înainte” încercăm
să tragem cât mai devreme semnalul de alarmă cu privirire la riscurile asociate
conducerii imprudente și să contribuim astfel la reducerea numărului de victime
de pe șoselele Romaniei", a spus Ian Pearson, Președintele Ford România.
Bogdan Marișca,
instructor coordonator Ford Driving Skills for Life a declarat: "BeCool-
Gândește înainte! are menirea de a aduce în prim plan subiecte asociate
teribilismului la volan, cum ar fi consumul de alcool, de droguri sau folosirea
telefonului mobil la volan. Sunt subiecte care prind din ce în ce mai mult în
rândul liceenilor din toată tara și este un lucru extraordinar că putem ajunge
cu aceste workshop-uri și la Cluj, după ce ne-am bucurat de o prezență
numeroasă în celelalte orașe în care le-am susținut".
Programul
„BeCool- Gândește înainte” este implementat cu ajutorul Inspectoratului Școlar
Județean Cluj, a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, a
Serviciului Rutier al Poliției Cluj și a Brigăzii de Combatere a Crimei
Organizate şi Antidrog Cluj.
"Pentru toate
inițiativele educaționale valoroase, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a
manifestat întotdeauna deschidere și a contribuit temeinic, prin implicare și
suport logistic oferit partenerului instituțional, în scopul creșterii gradului
de responsabilizare a populației școlare, cu privire la reducerea
comportamentelor cu risc în rândul elevilor. Ne onorează să reluăm colaborarea cu
Napoca Rally Academy și să putem demara astăzi un alt parteneriat instituțional
de referință pentru calitatea activităților educative extrașcolare, în
unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj și pornim această
colaborare cu convingerea că seminariile educaționale adresate elevilor de
liceu vor contribui semnificativ la adoptarea unei conduite responsabile în trafic
și pentru prevenirea riscului rutier", a precizat Valentin Claudiu Cuibus,
inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Din 2016,
anul demarării “BeCool- Gândește înainte!” și până în prezent, aproximativ
12.000 de liceeni din Brașov, București și Craiova au fost instruiți, iar la
Cluj estimăm să cuprindem un număr de 9000 de participanți, prin grupul țintă vizat.
Instructorii
Ford Driving Skills for Life de la Napoca Rally Academy vor ajunge în peste 60
de licee din Cluj-Napoca și din întreg județul Cluj, prima sesiune având loc în
perioada 25 martie-19 aprilie, iar a doua sesiune, cu începere din toamna acestui
an, an școlar 2019-2020.
Despre Ford Motor
Company Fund
Ca ramură filantropică a Ford Motor Company, misiunea Ford Ford este să
consolideze comunitățile locale și să facă viața oamenilor mai bună. Colaborând
cu dealeri și parteneri non-profit din 63 de țări, Ford Fund asigură acces la
oportunități și resurse care ajută oamenii să-și atingă potențialul maxim.
Începând cu 1949, Ford Fund a investit peste 2 miliarde de dolari în programe
de susținere a educației, programe de promovare a condusului defensiv sau în
programe menite să încurajeze angajații să practice voluntariatul. Pentru mai
multe informații, vizitați http://community.ford.com,
și urmăriți activitățile pe Facebook @FordFund și pe
Twitter @FordFund
Comentarii
Trimiteți un comentariu