Marius
Mînzat, vicepreședintele Consiliului Judeţean Cluj, a primit azi vizita
Excelenței Sale, domnul Manuel Larrotcha Parada, Ambasador Extraordinar și
Plenipotențiar al Spaniei în România.
Întâlnirea
de la sediul forului administrativ județean a avut drept scop dezvoltarea
relaţiilor de colaborare precum și identificarea unor modalități concrete de
consolidare a prezenţei investitorilor spanioli în această zonă şi de
impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două părţi.
“A fost o întâlnire extrem de productivă în
care am prezentat principalele atuuri ale Clujului. Am convingerea că domnul
ambasador va transmite investitorilor spanioli mesajul Consiliului Județean de
disponibilitate și sprijin deplin pentru a facilita inițierea unor noi afaceri
în județ. Experienţa şi cunoştinţele partenerilor spanioli ne vor fi extrem de
utile în derularea unor viitoare proiecte care să contribuie considerabil atât
la dezvoltarea judeţului cât şi la întărirea relaţiilor româno-spaniole”, a
precizat Marius Mînzat.
În cadrul
vizitei, oficialului spaniol i-au fost prezentate atât județul Cluj și
organizarea administrativ-teritorială a acestuia cât și modul de organizare și
funcționare a Consiliului Județean. Totodată, vicepreședintele forului
administrativ județean a prezentat potenţialul economic şi investiţional al
judeţului Cluj, precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul
forului administrativ județean. În acest context, a fost subliniată importanța
Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul
TETAROM S.A. şi rolul benefic pe care aceste proiecte îl au în ceea ce priveşte
încurajarea schimburilor economice şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale. De
asemenea, un alt aspect abordat în cadrul discuțiilor l-au reprezentat
proiectele de reabilitare a reţelei de drumuri județene precum și principalele
proiecte derulate de instituțiile aflate în subordinea forului administrativ
județean.
Totodată,
din dorinţa de a evidenţia oportunităţile pe care judeţul Cluj le poate oferi
şi pentru a convinge ambasadorul Spaniei de avantajele pe care acesta le are
din punct de vedere investiţional, vicepreședintele Marius Mînzat a subliniat
pe parcursul întâlnirii caracterul complex al judeţului Cluj. Astfel, printre
punctele forte ale acestuia au fost amintite potenţialul turistic şi
industrial, forţa de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine,
profesionalizată şi experimentată, dar și faptul că Clujul găzduieşte cel de-al
doilea centru universitar al ţării. Nu în ultimul rând, vicepreședintele
forului administrativ județean le-a vorbit oaspeților spanioli despre
expansiunea sectorului IT din această zonă, precum și despre multitudinea și
diversitatea activităților și proiectelor culturale.
Aflat
pentru prima oară în Cluj-Napoca, Ambasadorul Spaniei a fost impresionat de
deschiderea autorităților față de mediul de afaceri, arătându-se interesat atât
de Parcurile Industriale Tetarom și de facilitățile puse la dispoziția
investitorilor cât și de infrastructura clujeană necesară pentru a susține
schimburile comerciale și de forța de muncă din zonă. De asemenea, oficialul
spaniol și-a manifestat dorința de a planifica acțiuni comune care să se
deruleze în domeniile cultural, artistic și
sportiv, intenționând să susțină și demersurile necesare pentru
prezentarea unor expoziții spaniole în județul Cluj.
Comentarii
Trimiteți un comentariu