Consiliul Judetean Cluj a publicat in SEAP (Sistemul Electronic de Achizitii Publice) anuntul privind achizitia serviciilor de expertiza tehnica a corpurilor de cladire care apartin Taberei Scolare de la Leghia, in vederea reabilitarii si valorificarii acestora.
Expertiza va urmari realizarea unei evaluari tehnice cuprinzatoare a constructiilor, determinarea starii tehnice actuale a acestora, precum si studierea posibilitatilor de extindere/ modernizare a edificiilor. Totodata, vor mai fi realizate si investigatiile necesare pentru stabilirea solutiilor de consolidare pentru fiecare corp in parte, daca aceste interventii sunt necesare.
In ceea ce priveste valoarea estimata a serviciilor care fac obiectul contractului, aceasta este de 30.500 de lei, fara TVA, suma ce va fi asigurata din bugetul propriu al Consiliului Judetean.
Termenul de elaborare a expertizei tehnice este de 60 de zile calendaristice de la data comunicarii ordinului de incepere a contractului.
Reamintim, in acest context, faptul ca Tabara Scolara de la Leghia, comuna Aghiresu, a fost preluata de Consiliul Judetean si face parte din domeniul public al judetului incepand din anul 2019. Tabara isi pastreaza destinatia pentru care a fost edificata, aceea de organizare a taberelor scolare si desfasurare a activitatilor de turism pentru tineret, intentia forului administrativ judetean fiind de reabilitare a complexului si de redare a acestuia in circuitul taberelor scolare si al evenimentelor socio-educationale.
Astfel, prin intermediul acestei investitii, Consiliul Judetean urmareste extinderea retelei de facilitati pentru petrecerea timpului liber, dezvoltarea activitatii de voluntariat, cresterea numarului de practicanti de sport in randul copiilor si al tinerilor. De asemenea, va fi asigurat accesul elevilor in tabere, dar si atragerea persoanelor cu dizabilitati catre practicarea activitatilor sportive, punand la dispozitia acestora conditii adecvate de acces.
In prezent, unitatea de agrement destinata tinerilor este alcatuita din sapte corpuri de cladire, cu o suprafata de peste 2.000 de m².
Comentarii
Trimiteți un comentariu