Explicația prezenței inspectorului școlar general al I.Ș.J. Cluj la activitățile de formare profesională, în cadrul Mobilității Erasmus+,Tenerife
În contextul mediatizării în presa
locală și centrală a participării
doamnei Marinela Marc, inspector școlar general al I.Ș.J. Cluj, la activitățile
de formare profesională, în cadrul Mobilității Erasmus+, Tenerife, 8-12 august
2022, precizăm faptul că, în ultimii doi ani școlari, conducerea
Inspectoratului Școlar Județean Cluj, împreună cu echipa de inspectori școlari
au manifestat preocupare pentru dezvoltarea profesională a resursei umane,
implicit pentru formare, în cadrul unor mobilități europene și internaționale,
care să ofere perspectiva bunelor practici în educație prin schimburi de
experiență relevante, în domeniul educațional.
I.Ș.J. Cluj, potrivit obiectivelor manageriale asumate, în perioada
2020-2022, a obținut prima acreditare ERASMUS 2021-2027-
2020-1-RO01-KA120-SCH-095366, de tip CONSORȚIU, Inspectoratul Școlar Județean
Cluj, având calitatea de coordonator pentru 14 unități de învățământ preuniversitar
partenere, din mediul rural, care nu au mai fost implicate în proiecte Erasmus+
până în prezent.
În dimensiunea priorităților educaționale
ale celor 14 unități școlare, vizate prin această Mobilitate Erasmus+, Cursul
de formare "ICT for teachers", organizat de furnizorul
acreditat "InterAct', Erasmus OID: E10049405, la care participă doamna Marinela
Marc, inspector școlar general al I.Ș.J. Cluj, răspunde celor 3 nevoi
instituționale majore identificate, și anume: 1. Promovarea și sprijinirea
incluziunii; 2. Dezvoltarea competențelor digitale, atât ale cadrelor didactice,
cât și ale elevilor; 3. Diversificarea procesului instructiv-educativ prin
folosirea unor tehnici moderne, creative și stimulative de predare-învățare-evaluare,
adaptate contextului actual.
Proiectul Erasmus+ sprijină pe
parcursul anilor de acreditare, atât formarea cadrelor didactice din instituții
școlare situate în zone rurale, defavorizate, precum și formarea de
legături între aceste școli și școli similare din alte state europene, care vor
facilita derularea ulterioară a unor mobilități pentru elevi, iar pe durata Anului
I de acreditare, prin acest proiect Erasmus K1- 2021-1-RO01-KA121-SCH-000011163
sunt prevăzute mobilități de formare pentru directori și cadre didactice
din instituțiile de învățământ care formează consorțiului Restart Erasmus+.
Obiectivul acestei acreditări Erasmus+
este de a familiariza unitățile de învățământ preuniversitar din mediul rural
cu mecanismele de accesare a proiectelor Erasmus+ și cu finanțare europeană și
de a sprijini directorii acestor unități
de învățământ preuniversitar în demersurile instituționale, referitoare la
identificarea de soluții, cu privire la prevenirea părăsirii timpurii a școlii, reducerea abandonului școlar și a
riscului de excluziune socială, mai ales în rândul elevilor din medii
defavorizate.
Date fiind cele precizate mai sus,
menționăm că, în perioada 8-12 august 2022, se desfășoară primul flux al mobilitatii
Erasmus+, pe tema dezvoltării competențelor digitale, activitate care presupune
participarea reprezentanților a cinci unități de învățământ preuniversitar partenere,
din mediul rural.
Mai mult, doamna inspector școlar
general al I.Ș.J. Cluj, Marinela Marc, are calitatea de coordonator al consorțiului I.Ș.J. Cluj și
este responsabil cu monitorizarea și evaluarea implementării ulterioare a
tuturor activităților derivate din această Mobilitate Erasmus+.
Marinela Marc: “Contez pe o colaborarea eficientă cu
reprezentanții presei și regret maniera nejustificată a acuzațiilor lipsite de
eleganță care mi se aduc, în condițiile în care, în calitatea de inspector
școlar general al I.Ș.J. Cluj am demonstrat și demonstrez implicare totală în
exercitarea responsabilităților funcției. Rezultatele Clujului, din perspectivă
educațională, sunt grăitoare, din toate punctele de vedere”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu