Stagiunea 2023/2024 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj: UTEFest, premii și prezența la mai multe festivaluri

Teatrul Maghiar de Stat Cluj a avut și în acest an o stagiune intensă, care a însemnat: patru premiere și o avanpremieră, organizarea Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, prezența la festivaluri din țară și străinătate, mai multe premii.

Noile producții ale stagiunii 231, care tocmai s-a încheiat, au prezentat lucrări ale unor autori clasici și contemporani: stagiunea 2023/2024 a Teatrului a început cu premiera Demoni de Lars Norén, regia: Nuno Cardoso. Producția a fost prezentată pentru prima dată în limba maghiară în traducerea lui Bence Patat.

În decembrie, cei mai mici spectatori de teatru au avut parte de o bucurie deosebită cu premiera spectacolului Privighetoarea, regizat de Traian Savinescu. Scenariul celebrului basm al lui Hans Christian Andersen a fost adaptat pentru scenă de Péter Tasnádi-Sáhy. Teatrul a sărbătorit, de asemenea, Ziua Copilului în 2024 cu această producție de succes.

A urmat o piesă clasică, și anume tragedia Maria Stuart de Friedrich Schiller, pusă în scenă de regizorul sloven Diego de Brea. Apoi, trupa clujeană a prezentat piesa Neînțelegerea de Albert Camus, în regia lui Mihai Măniuțiu, care  a mai făcut parte din repertoriul Teatrului Maghiar de Stat Cluj în urmă cu treizeci de ani, în regia lui Gábor Tompa.

Stagiunea s-a încheiat cu avanpremiera spectacolului Janovics pus în scenă de Attila Vidnyánszky jr., care a revenit pentru a treia oară la Teatrul Maghiar. Spectacolul se concentrează pe viața și opera celebrului director de teatru clujean, regizor de teatru și film, actor și scenarist Jenő Janovics, care a căutat să creeze spectacolele de valoare în mijlocul tulburărilor politice ale timpului său. Bazat pe textul scris de Miklós Vecsei H. şi Nikolett Németh, precum și pe improvizațiile echipei de creație, spectacolul are premiera programată pe 25 septembrie 2024.

Momentul culminant al stagiunii 231 a fost organizarea celei de-a XX-a ediții a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, care a avut loc în perioada 4-16 noiembrie 2023. Festivalul, intitulat  HTC230/STUDIO15/UTEFest20, a sărbătorit 20 de ediții ale UTE Fest, 230 de ani de teatru în limba maghiară la Cluj și 15 ani de la deschiderea sălii Studio a Teatrului Maghiar de Stat. În cele șaisprezece zile de festival, publicul a avut ocazia de a vedea 11 trupe din 11 țări, printre care Grecia, Republica Cehă, România, Ungaria, Polonia, Luxemburg, Serbia, Portugalia, Slovenia, Italia, Bulgaria.

Anul acesta, criticii de teatru au acordat companiei mai multe premii. Încă de la începutul stagiunii Éva Imre a câștigat Premiul Criticilor de Teatru din Ungaria pentru Cea mai bună actriță în rol principal, pentru interpretarea sa în spectacolul Tinerii barbari (r. Attila Vidnyánszky jr.)., iar Miklós Bács a câștigat Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea rolurilor de Primar / Secretar al primarului în spectacolul Rubedeniile (r. László Bocsárdi). Ulterior, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru Oradea, în secțiunea competitivă, Csilla Albert a primit Premiul pentru Cea mai bună actriță, pentru rolul titular din spectacolul Elektra (r. Botond Nagy). Scenograful Dragoș Buhagiar a obținut Premiul pentru Cea mai bună scenografie, pentru contribuția sa la spectacolul Elektra.

În stagiunea care tocmai s-a încheiat, trupa Teatrului Maghiar de Stat Cluj a fost invitată la numeroase festivaluri din țară și străinătate. Spectacolul Tinerii barbari a fost prezentat la cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru de la București, la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Teatru Contemporan „dráMA” de la Odorheiu Secuiesc, la cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și a fost jucat de patru ori la Teatrul Național din Budapesta. La sfârșitul stagiunii, spectacolul a fost prezentat de trei ori la Casa Muzicii din Ungaria din Budapesta. Spectacolul Elektra a fost prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Noua Comedie (Nová komedie) de la Praga, la Romanian Creative Week din Iași și la Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO), în timp ce spectacolu Édes Anna a fost prezent la Festivalul de Teatru DESZKA din Debrecen, Ungaria.

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își va întâmpina publicul în luna august cu spectacolul Janovics, care se va juca în cadrul celei de-a 15-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.

Biletele pentru spectacolele din august și septembrie pot fi achiziționate online, de pe site-ul huntheater.biletmaster.ro (până în data de 21 august), iar din 22 august și de la Casa de bilete a Teatrului.

Comentarii